Fiecare spital este evaluat în vederea încadrării într-una dintre categoriile de acreditare aferente Ciclului II de către Comisia desemnată de ANMCS.

Spre deosebire de Ciclul I, când îndeplinirea cerințelor era validată preponderent de îndeplinirea scriptică a acestora, în actualul ciclu se validează numai indicatorii verificați prin mai multe chei de control, fiind ușor invalidați atunci când nu se respectă un anumit criteriu sau standard prin cerințe, în mod uniform la nivelul întregii unități.

Așa cum poate cunoașteți, ANMCS descurajează contractarea unei firme de consultanță, nu doar din cauza prețurilor prohibitive, ci și pentru faptul că unitatea este cea care trebuie să facă toată munca, pentru a asigura continuitatea tuturor fluxurilor și proceselor, conform procedurilor și protocoalelor din unitate.

Asociația Umanitară a Spitalului Smeeni, în parteneriatul cu Spitalul de Boli Cronice Smeeni a cărui membru fondator este, propune unităților deja evaluate și aflate în proces de reevaluare (din categoria V) și a celor ce vor intra în procedura de evaluare participarea la un Workshop cu această temă.

Deasemenea, spitalele deja încadrate într-o categorie de acreditare sunt motivate să se preocupe permanent de menținerea standardelor, criteriilor și cerințelor conforme precum și de îndeplinirea de noi cerințe din standardele de acreditare.

CINE ?

Toate spitalele sunt interesate de așa ceva, iar numărul de locuri este limitat. Pot participa și nu vor regreta MANAGERI DE SPITALE, RMC-iști, DIRECTORI MEDICALI, MEDICI ȘEFI DE SECȚII, DIRECTORI DE ÎNGRIJIRI și ASISTENȚI ȘEFI, FARMACIȘTI, REFERENȚI RUNOS, JURIȘTI, ECONOMIȘTI, etc..

Practic, orice angajat dintr-un spital este implicat mai mult sau mai puțin în procesul de acreditare/reacreditare, deci va avea de învățat.

Se pot înscrie între 1 și 5 persoane/unitate, pentru cei care doresc să participe în număr mai mare se vor organiza sesiuni dedicate, la cerere.

CÂND ȘI CE?

Acest workshop se va desfășura în conformitate cu standardele de acreditare aprobate prin Ordinul MS nr. 446/2017 din 18 aprilie 2017, în perioada 9 ianuarie 2020 – 3 aprilie 2020, câte două zile pe săptămână (joi și vineri), două sesiuni pe lună.

Invitație Workshop ACREDITAREA CICLUL II – certificare, reîncadrare, menținere